Site-ul www.herbalife.ro folosește mai multe tipuri de fișiere cookie. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea de către dumneavoastră a Politica privind fișierele cookie. Politica privind fișierele cookie »

Cum să supraviețuiești sezonului petrecerilor

Print
How to survive party season – beautifully

Este sezonul petrecerilor! Acest ghid de supraviețuire te va ajuta să te menții frumoasă și încrezătoare, indiferent de provocările la care ești supusă.

Este sezonul în care trebuie să strălucești la petreceri și reuniuni familiale! Însă în această multitudine de party-uri te poți confrunta cu adevărate dezastre în ceea ce privește frumusețea - de la urmele de ruj de pe dinți până la zilele în care părul îți stă dezastruos. Din fericire, toate acestea pot fi prevenite cu doar câteva pregătiri! Testează aceste sfaturi legate de frumusețe înainte, în timpul și după petreceri, pentru a arăta cel mai bine în perioada sărbătorilor.

Înainte de petrecere: Pregătește-ți geanta cu produse de frumusețe.
În acest sezon, pregătește un „kit de urgență pentru petreceri” pe care îl poți păstra în mașină sau în geantă, pentru situația în care ai avea nevoie de el. Pregătindu-l în prealabil, poți fi încrezătoare că vei fi capabilă să te confrunți cu orice dezastru potențial în domeniul frumuseții. Kitul meu personal pentru petreceri conține următoarele:
  -  Mini-deodorant – cu toții am uitat de deodorant într-o instanță sau alta. Nu este o experiență pe care doresc să o repet, așa că îl port mereu la mine în kitul pentru petreceri!
  -  Periuță și pastă de dinți de voiaj – pentru momentele în care guma de mestecat sau bomboanele mentolate pur și simplu nu sunt suficiente.
  -  Analgezic – nu poți dansa toată noaptea când te supără o durere de cap! Analgezicele te ajută se te concentrezi pe distracție!
 -  Cremă de mâini – din cauza îmbrățișărilor și a strânsului de mâini la petreceri ne spălăm mâinile mai des ca de obicei. Eu îmi mențin mâinile catifelate reaplicând crema de mâini cât mai des posibil.
 - Parfum de buzunar – un parfum în format de geantă este ideal pentru a te reîmprospăta!

Înainte de petrecere: soluții pe ultima sută de metri
Când te grăbești să ieși pe ușă pentru a ajunge la o petrecere, ultimul lucru de care ai nevoie este să adaugi pași suplimentari în rutina ta de frumusețe. Îți prezentăm în continuare trei sfaturi simple care te vor ajuta să fii rapid gata de party:
Față: Evită urmele de ruj de pe dinți aplicând un strat suplimentar de balsam de buze în centrul acestora (înspre interior). Buzele vor fi mai alunecoase, iar rujul nu va putea adera de suprafața dinților.
Corp: Îmbogățește-ți crema hidratantă cu puțin ulei pentru a obține picioare netede și strălucitoare. Cu doar o singură picătură de ulei de măsline în loțiunea ta obișnuită de corp vei obține o strălucire subtilă a picioarelor, care va reflecta lumina și îi va distrage pe ceilalți de la potențialele pete, vergeturi sau vene vizibile.
Păr: Părul trebuie să fie uscat înainte de a-l aranja și aplica diferite produse (cu excepția produselor destinate utilizării pe păr ud, de ex. balsamul fără clătire), deoarece majoritatea acestora nu funcționează eficient pe păr umed.

La petrecere: fii creativă
Uneori pot apărea urgențe în materie de frumusețe pe care nu le poate rezolva nici chiar kitul tău pentru petreceri. În continuare îți prezint câteva dintre sfaturile mele creative pentru a rezolva problemele imprevizibile:
Îmblânzește-ți părul cu ajutorul loțiunii de mâini. Aplică o cantitate mică de loțiune de mâini și trece-ți mâinile prin păr. Greutatea loțiunii va netezi firele rebele de păr - asigură-te însă că nu folosești prea multă!
Pilește-ți unghiile agățate cu o cutie de chibrituri. Suprafața de care se aprind chibriturile reprezintă o alternativă bună pentru o pilă de unghii.
Poți preveni respirația urât mirositoare cu o felie de lămâie. Dacă ai gustat din mâncarea de la petrecere și dorești să îți reîmprospătezi respirația, în cazul în care nu ai la îndemână o periuță de dinți sau bomboane mentolate, încearcă să mănânci o felie de lămâie - citricele vor spori producția de salivă, care te va ajuta să scapi de respirația urât mirositoare.

După petrecere: controlează urmările
Chiar dacă mi-ai urmat toate sfaturile pentru a rămâne proaspătă și frumoasă la petreceri, uneori ai nevoie de puțin ajutor pentru a arăta cât mai bine și în ziua de după. (Nu uita, un număr suficient de ore de somn constituie o componentă-cheie a menținerii frumuseții!)
În continuare îți prezint câteva modalități de a reduce efectele unei nopți pierdute asupra frumuseții:
Ochi umflați: Întinde-te și acoperă-ți ochii timp de 10 minute cu plicuri reci de ceai deja folosite. Dacă nu ai la îndemână plicuri de ceai, poți pune la frigider cu o seară înainte niște linguri pe care le vei așeza pe ochi a doua zi. Plicurile sau lingurile reci vor reduce umflătura și vor ajuta la eliminarea lichidelor acumulate.
Cearcăne: Folosește un corector cremos pentru a acoperi cearcănele. Asigură-te că acesta este hidratant și se aplică în strat neted - pielea de sub ochi nu produce atât de mult sebum ca pielea de pe restul feței.
Piele palidă: Mimează o strălucire sănătoasă aplicând un strat subțire de autobronzant în locurile unde soarele te-ar prinde în mod natural, ca de exemplu pe vârful pomeților, frunte, tâmple, lateralele nasului și bărbie. La final adaugă pe deasupra un blush rozaliu.
***
Cel mai important lucru este să te simți încrezătoare și frumoasă când ieși în lume. Dacă vei respecta sfaturile mele de urgență în privința frumuseții, nicio petrecere nu va reprezenta o provocare prea mare pentru tine. Vei putea să te concentrezi asupra celui mai important lucru - să te distrezi!

Scris de expertul în frumusețe Jacquie Carter. Jacquie este Director pentru Nutriție Externă la Herbalife



ro-RO | 26.04.2018 19:56:21 | NAMP2HLASPX02